Home » Știință » Care sunt zonele din creier care produc culorile pe care noi le vedem

Care sunt zonele din creier care produc culorile pe care noi le vedem

Care sunt zonele din creier care produc culorile pe care noi le vedem
Sursa foto: Pexels
Publicat: 01.06.2020

Roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. Culorile curcubeului sunt binecunoscute de oricine. Cu toate acestea, studiile științifice au arătat mult timp că astfel de culori nu aparțin în mod firesc lumii fizice. Mai degrabă, aceste culori sunt rezultate în urma modului prin care creierul nostru procesează lumina.

Un nou studiu identifică acele rețele neurale, în mod special zonele din creier care coordonează culorile pe care noi le vedem.

„Am reușit să arătăm unde anume are loc acest proces în calea vizuală. Are loc destul de devreme”, a spus profesorul Steven Shevell, cercetător renumit al percepției culorii și luminii. „Este precum o hartă. Ne arată unde să ne uităm pentru ca circuitele neurale să producă tranziția de la reprezentațiile neurale timpurii ale lumii fizice către lumea noastră mintală”, a adăugat Shevell.

Folosind tomografii și o tehnică nouă, profesorul și colegii lui au descoperit că acest cortex vizual primar (V1), care este primul stadiu al procesului vizual cortical, nu prezintă cu acuratețe culorile pe care noi le percepem. Pe de altă parte, zone mai avansate din calea vizuală urmează nuanțele pe care noi le vedem cu adevărat.

Zonele din creier care produc culorile pe care noi le vedem

După analizarea tomografiilor funcționale prin rezonanță magnetică (fMRI), echipa de cercetători a descoperit că activitatea din zonele avansate ale cortexului visual erau cele care potriveau culorile pe care le vedeau subiecții. Acele rezultate marchează un pas important pentru explicarea tranziției de la lumina fizică ce intră prin ochii noștri la experiența perceptuală de a vedea culori.

Studiul a dezvăluit un fenomen de percepție a culorii similar, dar nu a identificat zonele din creier responsabile pentru asta, informează MedicalXpress.

„Nu am reușit să arătăm cum au loc tranzițiile. În schimb, am arătat că acestea au cu adevărat loc. Acum dorim să înțelegem cum anume se produc. Putem face experimente în acele zone pentru a afla modul în care acest lucru are loc”, a spus Shevell.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Creierul copiilor cărora li se citesc regulat poveşti se dezvoltă mult mai repede

Cum a evoluat creierul păsărilor?

Ştiinţa a confirmat! Zahărul modifică structura creierului în doar 12 zile, acţionând precum drogurile

Ştiinţa a confirmat! Zahărul modifică structura creierului în doar 12 zile, acţionând precum drogurile

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?